declaratii-fiscale

Potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală, în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, contribuabilii pot proceda la corectarea declaraţiilor fiscale

Declaraţiile fiscale pot fi corectate ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia iniţială prin depunerea la organul fiscal competent a unei declaraţii rectificative.

 

Baza legala :

  • Ordonanta 92/2003 actualizata privind codul de procedura fiscala

ART. 84

    Corectarea declaraţiilor fiscale

    (1) Declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie iniţiativă, pe perioada termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.

    (2) Declaraţiile fiscale pot fi corectate ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative.

    (3) În cazul taxei pe valoarea adăugată, corectarea erorilor din deconturile de taxă se realizează potrivit prevederilor Codului fiscal. Erorile materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată se corectează potrivit procedurii aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (4) Declaraţiile fiscale nu pot fi depuse şi nu pot fi corectate după anularea rezervei verificării ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care corecţia se datorează îndeplinirii sau neîndeplinirii unei condiţii prevăzute de lege care impune corectarea bazei de impunere şi/sau a impozitului aferent.

    (5) Prin erori, în sensul prezentului articol, se înţelege erori cu privire la cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impunere.

    (6) În situaţia în care în timpul inspecţiei fiscale contribuabilul depune sau corectează declaraţiile fiscale aferente perioadelor şi impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri ce fac obiectul inspecţiei fiscale, acestea nu vor fi luate în considerare de organul fiscal.

  • HOTARAREA 1050/2004 actualizata privin normele de aplicare a codului de procedura fiscala

ART. 88 (devenit art. 91, după republicarea din anul 2007)

Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale

(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.

(3) Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

 

Organul fiscal competent este organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe.

Erorile care pot fi corectate prin declaraţie rectificativă se referă la erori cu privire la cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, la bunurile şi veniturile impozabile, precum şi la alte elemente ale bazei impozabile.

Declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular ca şi cel care se corectează, situaţie în care se va înscrie “X” în căsuţa prevăzută în acest scop şi va fi completată înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu diferă faţă de declaraţia iniţială.

Fac excepţie deconturile de TVA care se rectifică prin înregistrarea sumelor rezultate din corectare la rândurile de regularizări din decontul lunii în care au fost operate corecţiile, precum şi corectarea impozitelor care se stabilesc de plătitori prin autoimpunere sau reţinere la sursă, pentru care se completează un formular distinct.

În documentarul de mai jos, prezentăm cele mai importante aspecte referitoare la rectificarea declaraţiilor fiscale, formularele utilizate şi modul de completare a acestora.

Formularul 710 “Declaraţie rectificativă”

Formularul se utilizează pentru corectarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor stabilite de către plătitori prin autoimpunere sau cu regim de reţinere la sursă, declarate prin formularele 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, 102 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale” şi 103 “Declaraţie privind accizele”.

Modelul şi conţinutul formularului 710 este aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1.340/2009 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului 710 “Declaraţie rectificativă”, cod 14.13.01.00/r, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 508/2009.

Declaraţia rectificativă se completează cu ajutorul programului de asistenţă şi se depune în format hârtie, semnat şi ştampilat conform legii sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă de către contribuabilii care deţin certificat digital calificat.

Atentie

Sumele înscrise în declaraţia rectificativă nu cuprind diferenţe de impozite, taxe şi contribuţii sociale stabilite prin actele de control.

În cazul în care se corectează obligaţii fiscale care se referă la aceeaşi perioadă de raportare, pentru fiecare obligaţie se completează în acelaşi formular câte un tabel generat cu ajutorul programului de asistenţă. Pentru obligaţii fiscale care privesc perioade de raportare diferite se va completa câte un formular pentru obligaţiile fiscale aferente fiecărei perioade de raportare.

Formularul 112 “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”

Formularul este aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.397/2010 privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a “Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” şi se corectează de către contribuabili din proprie iniţiativă prin bifarea cu “X” în caseta “Declaraţie rectificativă” aflată pe prima pagină a formularului.

Declaraţia rectificativă se utilizează pentru:

corectarea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate de angajatori şi entităţi asimilate angajatorilor şi reţinute de către aceştia de la asiguraţi;

– modificarea unor elemente de identificare ale asiguratului;

– modificarea unor date pe baza cărora se determină stagiile de cotizare şi punctajul asiguratului în sistemul public de pensii, pentru situaţia când a fost omisă înscrierea unui asigurat/unor asiguraţi sau în cazul în care asiguratul/asiguraţii a/au fost înregistrat/înregistraţi fără temei şi este necesară anularea respectivei înregistrări;

– corectarea altor informaţii prevăzute de formular.

Declaraţia rectificativă se completează integral, înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu diferă faţă de declaraţia iniţială.

Important! Declaraţia rectificativă a formularului 112 se întocmeşte şi se depune numai pentru rectificările care vizează perioadele de raportare ulterioare datei de 1 ianuarie 2011. Pentru perioadele de raportare anterioare datei de 1 ianuarie 2011 se utilizează declaraţia rectificativă formular 710.

Formularul 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit”

Formularul 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit” cod 14.1301.04, aprobat prin Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, cu modificările şi completările ulterioare, se corectează de către contribuabilii în cauză din proprie iniţiativă, ori de câte ori se constată erori în datele înscrise în declaraţia iniţială. Declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular ca şi declaraţia iniţială, înscriind “X” în spaţiul special prevăzut în acest scop.

Formularul 300 “Decont de taxă pe valoarea adăugată”

În cazul taxei pe valoarea adăugată (TVA), sumele rezultate din corectarea erorilor de înregistrare în evidenţele de taxă pe valoarea adăugată se înregistrează la rândurile de regularizări din decontul lunii în care au fost operate corecţiile.

Potrivit Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3.665/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 300 “Decont de taxă pe valoarea adăugată”, la rândurile de regularizări se înscriu sumele rezultate din corectarea informaţiilor referitoare la livrările sau achiziţiile de bunuri şi servicii din deconturile anterioare, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 138 din Codul Fiscal pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 134 indice 2 alin. (3) din Codul Fiscal, dar care au fost generate de operaţiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată a fost de 19%, sumele rezultate din regularizările datorate modificării cotelor de TVA, precum şi orice alte sume rezultate din regularizările prevăzute de legislaţia în vigoare datorate unor evenimente, altele decât cele prevăzute la art. 138 din Codul Fiscal, care determină modificarea datelor declarate iniţial, cum ar fi nedeclararea din eroare a operaţiunii în perioada în care intervine exigibilitatea.

Corectarea erorilor materiale din deconturile de TVA

Corectarea erorilor materiale din deconturile de TVA, altele decât cele de înregistrare a TVA în evidenţele persoanelor impozabile, care se corectează pe regularizări, se efectuează conform instrucţiunilor aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 179/2007 la iniţiativa organului fiscal competent sau la solicitarea persoanei impozabile prin depunerea unei solicitări de corectare a erorilor materiale la registratura organului fiscal competent sau la poştă, prin scrisoare recomandată.

Prin procedura de corectare de către organul fiscal competent a deconturilor de taxă pe valoarea adăugată depuse pot fi corectate erori materiale de tipul:

– erori de transcriere, cum sunt: preluarea eronată a sumelor din jurnale; inversarea unor cifre din sumele trecute în decont; preluarea eronată a datelor din decontul perioadei fiscale anterioare (de exemplu: declararea eronată a soldului de plată din decontul perioadei fiscale anterioare);

– înregistrarea în decont a diferenţelor de TVA de plată, constatate de organele de control, contrar reglementărilor legale în materie;

– erori provenind din înscrierea în decontul de TVA a sumelor solicitate la rambursare în perioada anterioară.

Corectarea erorilor materiale din decontul de TVA se poate face în cadrul termenului de prescripţie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost depus decontul supus corectării, însă corectarea nu este posibilă pentru perioade fiscale care au fost supuse inspecţiei fiscale sau pentru care este în curs de derulare o inspecţie fiscală.

Formularul 301 “Decont special de TVA”

Potrivit prevederilor Ordinul preşedintelui ANAF nr. 75/2010 cu modificările şi completările ulterioare, formularul 301 “Decont special de TVA” depus iniţial se rectifică prin depunerea unei noi declaraţii, pe acelaşi format, bifând căsuţa corespunzătoare de pe formular.

Rectificarea decontului special de TVA nu este posibilă pentru perioade fiscale care au fost supuse inspecţiei fiscale sau pentru care este în curs de derulare o inspecţie fiscală.

Corectarea declaraţiilor informative – formularele 394 şi 390 VIES

Referitor la Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional”- formular 394, în cazul în care, după depunerea acesteia, contribuabilii constată existenţa unor omisiuni în datele declarate iniţial sau în cazul în care una ori mai multe facturi sunt emise în cursul unei perioade de raportare, dar sunt primite de beneficiarul tranzacţiei după data depunerii declaraţiei, se va depune o nouă declaraţie corect completată, care înlocuieşte declaraţia informativă depusă iniţial.

Modelul şi conţinutul formularului 394 este aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3.596/2011 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA.

Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare, formular 390 VIES, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 76/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se rectifică prin depunerea unei noi declaraţii, pe acelaşi format, bifând căsuţa corespunzătoare de pe formular.

În declaraţia rectificativă se rectifică tranzacţii declarate în orice perioadă de raportare anterioară şi se completează toate rubricile formularului cu datele valabile la momentul declarării, indiferent dacă acestea au mai fost declarate.

Se completează câte o declaraţie rectificativă pentru fiecare perioadă de raportare pentru care se operează rectificări.

Corectarea declaraţiilor de impunere a veniturilor persoanelor fizice, formularele 200, 201, 204, 205, 221 şi 224

Corectarea formularelor: 200 “Declaraţie privind veniturile realizate din România”, 201 “Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate”, 204 “Declaraţie anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale”, 221 “Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit” şi 224 “Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România” se face ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia anterioară prin bifarea cu “X” a căsuţei special prevăzută în formular în acest scop şi completarea tuturor datelor din declaraţia iniţială, inclusiv a celor declarate corect.

Formularul 205 “Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit” se corectează ori de câte ori plătitorul de venit constată erori în declaraţia depusă anterior, prin completarea şi depunerea unei declaraţii rectificative utilizând acelaşi formular prin bifarea cu “X” a căsuţei prevăzută în acest scop.

Declaraţia rectificativă a formularului 205 va cuprinde pe tipuri de venit numai poziţiile corectate, declarate eronat în declaraţia iniţială, sau poziţiile care, în mod eronat, nu au fost cuprinse în declaraţia iniţială.

În cazul în care, declaraţia se corectează prin eliminarea unei poziţii declarate eronat în declaraţia iniţială, în tabelul de la secţiunea IV “Date informative privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit”, generat pe tipuri de venit, se vor înscrie datele de identificare ale beneficiarului de venit din declaraţia iniţială, iar la col. 4 – 7 se va înscrie cifra “0″ (zero).

 

Sursa : Financiarul

© 2001-2023 FIRMA CONTABILITATE | BUCURESTI & ILFOV

Firma Contabilitate si Audit

URMARESTE-NE PE: