ART. I Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: „e) veniturile din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română sau la o persoană juridică străină situată…
În acet articol vă prezentăm cele mai importante informaţii privind impozitul pe construcţii modernizări clădiri închiriate.
ATENTIE : modificările vor intra în vigoare la 01.03.2014
Comunicat de presa emis de Ministerul de Finante in data de 22 februarie 2014, privind certificarea declaratiilor fiscale.
Potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală, în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, contribuabilii pot proceda la corectarea declaraţiilor fiscale
*) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 12/1990 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea…
până în ultima zi a lunii februarie Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor trebuie sa depuna declaratia.
În acest articol vă prezentăm princialele aspecte privind completarea şi depunerea Declaraţiei 205.
Avand in vedere prevederile Ordinului nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, un borderou de achizitie serveste ca:
Salariatul delegat sau detasat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare sau detasare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.